Dacă da, atunci continuă să citești și iată de ce:
Știai că, atunci când spui eu nu sunt important, părerea mea nu contează, nevoile și dorințele mele nu sunt așa de importante ca și ale celorlalți este ca și cum ai trece cu cu buldozerul de fiecare dată peste stima, încrederea și imaginea ta de sine?
Partea proastă?
Cei mai mulți dintre noi însă?
Am fost învățați încă de când eram mici să ne suprimam emoțiile “să le ascundem bine de tot sub preș” si sa ne prefacem ca suntem bine. Actorii perfecți pentru cei din jur mai puțin….pentru noi.
Și mai rău!
Ideea de a spune NU, atunci când simțim nevoia imperioasă să o facem, nici măcar nu ne mai trece prin cap.
Pentru că, tot de mici am fost învățați să fim drăguți și amabili.
Vestea bună?
La toate aceste probleme există însă o soluție simplă și ușor de aplicat.
Comunicarea asertivă!
Gândește-te la asertivitate ca la un joc de cărți în care pui cărțile cinstit pe masă cu fața în sus astfel încât toată lumea să le vadă iar tu să îți poți face cunoscuta lumea ta interioara si felul în care te simți, ceea ce gândești și ce îți dorești.
Înscrie-te și asigură-ți locul la “Maratonul Comunicării Eficiente” și vei învăța:
Să ai parte de relații toxice nu înseamnă că ești nevoit să suferi la nesfârșit.
În realitate aceste relații toxice se pot transforma comunicând eficient.
Nu-i așa că ar fii incredibil?
De câte ori ți–ai ai promis că vei face ceva bun pentru tine?
Rezervă-ți acum locul la Trainingul Gratuit “Maratonul Comunicări Eficiente” care te va ajuta cu exercițiile practice să iți dezvolți nivelul de încredere și comunicare iar tot ce ai de făcut este să spui –Poate.
Dă click chiar acum pe butonul portocaliu și asigura-ți locul tău special deoarece perioada de înscriere este limitată.